lunedì 2 luglio 2018

Nanninè ninnanè






















































Nanninè,
nu fiore ‘na voce, ‘na voce, nu fiore…
Parlate e nun putete cantà, pecch’, ninnè?
‘Ca stammu cu gli uocchi meneati pe’ nterra
comm’a na menesta de poleva e vientu… parlammu e nun putemmu cantà.






*





Nanninè, ninnananna…
nu cuntu nu fiore, na culla, ‘na ‘razzion’a maggiu -
ncoppa a ‘na preta, pe’ ‘na sauta, nu stantaru de stelle
a ‘na fenesta ncechita d’ariamoti… Nanninè, nu fiore ‘na luna a settembre…
No? Che ricete? Che là nun ce stannu culuri, sulu vientu de terra, vientu de mare
E
vient e vient -  vient’e e’ uerra e malatia…
Segnati cu la mente a nu lacciu d’amore che
ancora ve manna a pazzia. Nanninè nu vasu nu fiore… 
allora è amore, è amore, è semp’amore e pe’ niente
E pe’ pocu. Cantate Nanninè, vint’anni che
nun vennete nu fiore… E ì?
Quanta n’aggiu vennuti? Eehhee…
E che fa. ‘Na zozza verità, ma a la fine è fesseri’e  cafè, è nu piattu vacante -
ma nunn’è ‘na bucia… è na luna cantante, è n’amore
mancante.
































PoemGraficScilla’83








Nessun commento:

Posta un commento